Regimul alimentar după micșorarea stomacului
Regimul alimentar post Gastric Sleeve joacă un rol esențial în atingerea rezultatelor dorite. Pentru ca procesul de slăbire să fie eficient și sustenabil, respectarea dietei nu este o opțiune, ci o necesitate. Practic, micșorarea stomacului reprezintă un nou început, o nouă viața pentru pacient. Așadar, la fel trebuie să fie stilul de viață adoptat în urma operației. În materialul de astăzi vorbim despre importanța dietei în procesul de slăbire după micșorarea stomacului, dar și felul în care lipsa unui echilibru poate influența negativ rezultatul, într-o mare măsură.
Ce este Gastric Sleeve sau micșorarea stomacului?
Gastric Sleeve sau „Micșorarea stomacului” reprezintă o procedură chirurgicală adresată persoanelor obeze sau cu exces serios de kilograme. Deseori apare sub denumirea de „Chirurgie Bariatrică” și are deci ca scop principal obținerea unei noi vieți pentru pacient.
Gastric Sleeve reprezintă un nou început, o transformare. Pe lângă pierderea în greutate, pacientul bariatric își îmbunătățește calitatea vieții, influențând în același timp și creșterea speranței de viață.
Din punct de vedere medical, Gastric Sleeve este o procedură chirurgicală bariatrică ce presupune îndepărtarea a aproximativ 75-80% din stomac, transformându-l astfel într-un tub gastric subțire, de forma unei banane. Volumul stomacului este redus, iar pacientul nu mai simte o senzație constantă de foame. Astfel, pacientul mănâncă mai puțin, iar procesul de slăbire poate avea loc treptat, natural, fără a afecta alte funcții ale organismului.
De ce este regimul alimentar așa importat după micșorarea stomacului?
Ca în cazul oricărei alte operații, rezultatele satisfăcătoare necesită efort și din partea pacientului, post operație. Și în cazul Gastric Sleeve, comportamentul pacientului bariatric, deciziile acestuia și implicit, stilul de viață pe care îl adoptă pot influența într-o foarte mare măsură procesul de slăbire.
Regimul alimentar după micșorarea stomacului nu este opțional. Este absolut esențial pentru ca pacientul să reușească să slăbească armonios și să se bucure de rezultatele pe care le-a așteptat încă de la începutul acestui drum. Pe lângă regim alimentar, pacientul bariatric trebuie să devină activ și să introducă mișcarea fizică în rutina sa treptat și la indicațiile specialiștilor.
Cum arată regimul alimentar post Gastric Sleeve? Ce mănâncă pacientul bariatric?
În primele 1–3 zile post-operație, dieta pacientului bariatric va consta în lichide însă, NU sucuri acide, carbogazoase sau cafea. În această perioadă pacientul are nevoie de hidratare, evitând orice iritație la nivelul stomacului. Se recomandă apa plată, supele clare și strecurate, apa cu electroliți sau ceaiul neîndulcit.

În zilele 4-14 de la intervenția de micșorare a stomacului se va urmări introducerea proteinelor lichide și a caloriilor nutritive. Astfel, pacientul poate consuma: iaurt de băut, gelatină fără zahăr, shake-uri proteice, supe creme subțiri. Porțiile trebuie să aibă între 50–100 ml la fiecare masă, cu pauze între acestea.
În săptămânile 3-4, pacientul bariatric va putea crește consistența alimentelor, reușind să consume brânză proaspătă slabă, piureuri de legume fierte sau chiar de fructe, carne slabă pasată, ou fiert pasat, omletă moale sau iaurt grecesc.



În săptămânile 5-6, pacientul va putea consuma alimente moi solide precum tofu, humus, budinci proteice, carne slabă, pește la abur, ouă fierte, omlete moi sau fructe fără coajă. În continuare, pacientul va evita complet mâncărurile picante sau prăjite.
În săptămânile 6-8 are loc diversificarea cea mai mare. Pacientul bariatric va avea porții mici (100–150g/masă), 5 mese pe zi, proteine la fiecare masă, legume gătite, carbohidrați complecși (cu moderație) și hidratare între mese.
„Indiferent kilogramele pe care pacientul bariatric a reușit să le elimine, este important să înțeleagă că, fără o viață echilibrată, îngrășarea se poate produce din nou. Este esențial ca stilul de viață post Gastric Sleeve să fie cu totul diferit de cel avut anterior intervenției. Pacientul are o nouă viață, iar din acest motiv și obiceiurile trebuie să capete schimbări majore. Mișcarea fizică, regimul alimentar sănătos și echilibrat vă îmbunătățesc calitatea vieții, aspectul fizic și starea de bine.”
– dr. Ștefan Tucă
Alimentele prăjite, grase, mâncarea de tip fast-food, dulciurile, zahărul rafinat, băuturile carbogazoase sau cele cu alcool trebuie evitate pe termen lung. În acest fel, recuperarea devine mai ușoară, iar rezultatele mult așteptate se mențin. Mai mult, reducerea în greutate contribuie la dispariția completă a multor afecțiuni asociate obezității.
Vă puteți programa la o consultație la numărul 0723 042 207. Vom parcurge împreună drumul „Gastric Sleeve”.
Mă găsiți la Spitalul Gral Medical în București.

Ești pregătit să faci primul pas către o viață sănătoasă?
Află dacă ești eligibil pentru operația Gastric Sleeve. Programează o consultație cu Dr. Ștefan Tucă la Gral Oncofort București.
📞 Sună acum 💬 Scrie pe WhatsApp