Perioada POST Gastric Sleeve – Ce poți și ce NU poți face după operație

Gastric Sleeve sau micşorarea stomacului reprezintă una dintre cele mai des efectuate intervenții bariatrice laparoscopice de către chirurgi.

Micșorarea stomacului reduce dimensiunea gastrică, și ajută în acest fel la controlul senzației de foame și implicit, apetitului. Se poate efectua prin intermediul mai multor proceduri chirurgicale laparoscopice, precum: gastrectomia longitudinală laparoscopică (sau „gastric sleeve”, așa cum este denumită adesea), bypass-ul gastric, banded gastric sleeve sau duodenal switch. În materialul de astăzi vorbim despre Gastric Sleeve sau micşorarea stomacului, perioada post operație și despre ce AU și ce NU au voie pacienții să facă după operație.

Ce este Gastric Sleeve?

După cum am menționat anterior, Gastric Sleeve sau micşorarea stomacului se numără printre cele mai frecvent realizate intervenții bariatrice laparoscopice. Pe scurt, această operație presupune secţionarea stomacului de-a lungul său, pentru a-i permite chirurgului să îndepărteze porţiunea laterală a acestuia. De ce? Pentru că acolo regăsim centrii nervoși însărcinați cu reglarea apetitului alimentar. Sau așa cum ne place să-i numim, „centrii ai foamei”.

În acest fel, aproximativ 80% din volumul stomacului este eliminat, iar pacientul va rămâne cu un tub gastric de cca. 100 ml, care nu îi va mai permite acestuia să consume cantități mari de alimente. Implicit, stomacul se va umple mult mai rapid, iar senzația de sațietate se va instala la fel, într-un timp mult mai scurt. Pacientul va mânca mai puțin, iar automat pierderea în greutate se va realiza treptat.

Gastric Sleeve te ajută să reduci excesul ponderal cu până la 70% în primul an

După operația de micșorare a stomacului (Gastric Sleeve) începe și procesul de pierdere în greutate. Excesul ponderal poate fi redus cu până la 70% în primul an de la intervenție, timp în care pacientul va fi monitorizat constant. După o astfel de operație, controlul periodic este obligatoriu, iar acesta are loc la 3, 6 și 12 luni. Astfel, medicul chirurg poate urmări evoluția pierderii în greutate și interveni pentru corectarea eventualelor deficiențe de vitamine care pot apărea.

Perioada POST Gastric Sleeve

Ca după orice altă intervenție chirurgicală, perioada de recuperare reprezintă un pas esențial, care poate influența în mare măsură rezultatul final. Chiar dacă operația a fost un succes din punct de vedere medical, conduita pacientului postoperator poate face diferența între o evoluție favorabilă și apariția unor complicații. Așadar, rezultatul final depinde și de implicarea pacientului în respectarea recomandărilor postoperatorii, date de către specialiști.

Gastric Sleeve (sau micşorarea stomacului) marchează începutul unei vieți noi pentru pacient, iar etapa post-operatorie este decisivă. Astfel, organismul trebuie să învețe să funcționeze conform unor reguli și rutine complet noi. Ți-am pregătit mai jos o listă cu câteva dintre aspectele de care trebuie să ții cont după o astfel de operație, dar și lucrurile pe care trebuie să le evite orice pacient bariatric.

✔ Ce TREBUIE să faci după operația de micșorare a stomacului

1. Respectă cu strictețe indicațiile medicale deoarece planul de recuperare recomandat de chirurg și nutriționist te va ajuta să obții rezultatul dorit și să ajungi la indicele de masă corporală corespunzător vârstei și înălțimii tale.

2. Adoptă o alimentație progresivă, pe etape. Deși este cea mai dificilă etapă din programul de recuperare, este și cea mai importantă:

Etapa I: Lichide clare (2-7 zile postoperator)

Etapa II: Lichide complete și supe pasate (7-14 zile)

Etapa III: Alimente pasate și moi (2-4 săptămâni)

Etapa IV: Reintroducerea treptată a alimentelor solide (după aproximativ 1 lună)

Nu uita: servește mesele în tihnă și mestecă foarte bine fiecare înghițitură.

3. Hidratează-te corespunzător. Mulți pacienți nu dau importanță unui aspect care deși pare minor, are o foarte mare importanță. Hidratarea joacă un rol crucial în programul de recuperare al pacientului bariatric. Așadar, consumă cel puțin 1,5-2 litri de lichide pe zi, între mese, nu în timpul lor.

IMPORTANT: Evită consumul băuturior carbogazoase sau a celor ce conțin zahăr.

4. Ia suplimente DOAR la recomandarea medicului specialist. În urma controalelor periodice, este foarte probabil ca medicul să îți recomande administrarea unor suplimente cu vitamine și/sau minerale precum: B12, fier, calciu, vitamina D.

5. Adoptă un program regulat de mese, care să includă 3 mese principale și 1-2 gustări sănătoase, porții mici.

6. Monitorizarea programului alimentar te poate ajuta în crearea unei rutine organizate, iar pe viitor te va ajuta să capeți obiceiuri sănătoase și constante.

7. Începe activitatea fizică treptat. În această etapă este important să nu faci excese, indiferent despre ce este vorba, în special dacă ne referim la activitatea fizică. Îți recomand să te axezi pe exerciții de respirație și să faci plimbări ușoare. În funcție de recomandările medicului, vei putea începe treptat și alte activități fizice sau chiar sporturi.

8. Nu ignora suportul psihologic. Schimbările emoționale sunt absolut normale, iar consilierea psihologică te poate ajuta enorm în acest proces.

9. Nu amâna sau ignora controlul periodic. Este foarte important ca medicul care a efectuat intervenția Gastric Sleeve să te monitorizeze constant, o dată la 3, la 6 și la 12 luni.

✔ Ce NU ai voie să faci după operația de micșorare a stomacului

1. NU mânca porții mari. Aceasta este una dintre recomandările principale pe care le vei primi și de care va trebui să ții cont cu strictețe pentru a evita complicațiile.

2. FĂRĂ lichide în timpul meselor deoarece acestea diluează sucurile gastrice și pot provoca disconfort sau golirea prea rapidă a stomacului.

3. NU consuma alimente sau băuturi interzise precum: cele cu alcool (minim 6-12 luni de evitat complet), băuturile carbogazoase (pot produce balonare și presiune la nivelul stomacului), alimente bogate în zahăr, grăsimi sau carbohidrați rafinați. Asta înseamnă că vei evita total alimentele de tip Fast-food sau cele procesate.

4. NU consuma tutun. În această perioadă, pacientul bariatric va trebui să uite complet de tutun.

5. FĂRĂ efort fizic intens la început. Este foarte important ca în primele 6-8 săptămâni să eviți complet activitatea fizică suprasolicitantă.

6. NU întrerupe suplimentele fără recomandarea medicului. Carențele nutriționale pot apărea chiar și la 1-2 ani postoperator, iar din acest motiv este foarte important să ții cont de sfaturile specialiștilor. Ai pornit pe un drum, nu te abate de la acesta.

7. NU sări peste mese și NU mânca în grabă.

Gastric Sleeve nu este doar o intervenție chirurgicală, ci o călătorie complexă spre o viață mai sănătoasă și mai echilibrată. Presupune o implicare constantă și o adaptare continuă. Este un angajament pe termen lung, dar care aduce împliniri semnificative din punct de vedere medical, fizic și emoțional. Cu sprijinul nostru, al specialiștilor, parcursul devine mai sigur, mai clar și mai eficient. Pas cu pas, vom contribui cu toții la schimbarea pe care o așteptai de atât de mult timp. Vă las mai jos și una dintre poveștile pacienților mei, care m-a impresionat.

Citește AICI:

Mă poți contacta la 0723 042 207 pentru a programa o consultație și pentru a stabili care sunt următorii pași în povestea Gastric Sleeve. Îți las mai jos câteva imagini cu pacienții mei care au trecut deja printr-o astfel de transformare, și care sper să îți dea impulsul necesar pentru a face și TU acest pas – dr. Ștefan Tucă

Mă puteți urmări și aici pentru mai multe informații despre Gastric Sleeve, pacienți și activitatea mea medicală:

Lasa un comentariu

vezi si alte articole ...

Call Now Button